Porsche 935

Însfârșit un „935” oficial după o absență de 40 de ani…


Acum câteva zile vă povesteam cum doar o mână de companii independente au avut inițiativa de-a oferi fanilor Porsche echivalentul (vizual măcar) al unui 935. Însă cu ocazia împlinirii a 70 de primăveri, constructorul german și-a folosit toată expertiza pentru a crea un urmaș oficial.

Se numește 935 Clubsport iar caroseria din aluminiu și fibră de carbon i-a fost modelată ca să aducă un omagiu legendarului 935/78 „Moby Dick”. Proiectanții Porsche se pare că fost analitici în designul mașinii, având un ochi pe patrimoniul vast al mărcii, absorbind fiecare detaliu al modelului original.

Porsche 935

Fundul alungit pe care stă cel mai impunător eleron pe care l-am văzut vreodată, jantele tip ventilator, fantele de aer, aripile umflate, nasul plat; toate aceste elemente îmbrăcate în livrea Martini sunt prezente ca să creeze un 935 modern cât mai autentic.

Însă Porsche nu s-a oprit acolo, continuând cu oglinzile retrovizoare preluate de la 911 RSR, cu țevile de eșapament din titan modelate după cele de pe 908, și cu măciuca din lemn a schimbătorului de viteze –  un elogiu adus modelelor 917K, 909 Bergspyder și Carrera GT. Un #nerdfest total.

Porsche 935

La interior vei mai găsi un volan din fibră de carbon în spatele căruia stă montat un instrumentar de bord digital preluat de la 911 GT3 R, flancat de către un cronograf și un indicator de boost – ambele cu aspect retro. Aerul condiționat este standard, dar nu și scaunul pasagerului.

Vai, dar eleronul ăla…

Porsche 935

Și când te gândești că totul a plecat de la un Porsche 911 GT2 RS. Până și motorul este aproape identic cu cel găsit pe mașina standard, cea cu care poți încălca limitele de viteză pe drumurile publice. Ca urmare, boxerul de 3.8 litri twin-turbo dezvoltă 690 de cai putere (700 PS) și este conectat la aceeaşi cutie de viteze PDK, în 7 trepte.

Porsche nu a oferit alte informații despre performanțele mașinii, dar e suficient de menționat faptul că cea de serie accelerează de la 0 la 100 km/h în 2.8 secunde și atinge o viteză maximă de 340 km/h.

Porsche 935

Probabil viteza maxima a 935-ului va fi mai mică datorită eleronului colosal, care apropo, are o lățime de 1909 milimetri.

Doar 77 astfel de modele vor părăsi poarta fabricii din Zuffenhausen, fiecare având pe etichetă prețul de €701.948. Cu aproximativ €450.000 mai mult decât un GT2 RS „normal”, cu care te poți plimba pe drumurile publice.

Cu 935-ul Clubsport nu poți face chestia asta, pentru că nu-i street-legal – asemeni predecesorului său. Problema e că nici nu-l poți înscrie într-o cursă oficială FIA, pentru că nu poate fi omologat.

E genul ăla de automobil care a fost proiectat fără să se țină cont de dogme, unde inginerii și designerii au avut „mână liberă” în a crea cea mai mișto chestie care poarta sigla Porsche. Un fel de Ferrari FXX K sau Brabham BT62.

Așa că la sfârșitul zilei rămâi cu un GT2 RS recarosat, de care nu te prea poți bucura. Of, unde-s indivizii cu conversii când ai nevoie de ei?

 

Link Galerie Foto

 

 

 

 

 

 

#newskool, Metal

Un Porsche 935 oficial? Pregătiți-vă rinichii…

Gallery

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s